Adresa
Str. Fagului, nr.2
Ghindaoani, Jud. Neamț
Activitatea umana pe teritoriul localitatii a fost dovedita prin descoperirile arheologice din secolul XX si XXI unde s-au gasit: cuptorul neolitic pe dealul Ivascu reprezentand ceramica si unelte din perioada neoliticului - cultura Cucuteni, prin descoperirea pumnalului scitic de tip akinakesdin secolul VI iH(localizat pe dealul Dumbrava), dar si prin dinarii romani din secolul II-III gasiti in gradina lui Simion Ion si Leonte Gheorghe.
Prima atestare documentara istorica a Comunei Ghindaoani o gasim in ,,Documentae Istorica Romanica’’, volumul 2 – Moldova , document nr. 6, in care se mentioneaza dania facuta de domnitorul Iuga Voievod lui Serban Hindau , pentru faptele de vitejie din lupta de la Hindau din ianuarie - februarie 1395 , cand ostile moldovene conduse de Voievodul Stefan I Musat au invins ostile unguresti conduse de Sigismund de Luxemburg ,Arme feudale osti care se retrageau de la cetatea Neamtului spre Piatra lui Craciun ( Piatra Neamt ) .
Etimologia localitatii Ghindaoani vine de la Serban Hindau , dar si de la dealul Hindau (Ghindau, Gindau) , avand o similitudine si cu cuvantul ghinda , ca fruct al stejarilor din padurile seculare , care s-au mentinut pana in primele decenii ale sec. al XX –lea .
Vatra satului Ghindaoani la inceput a fost in zona ,,Solomonesti- Paraul Temnic’’ , urmand ca in sec al XVI-lea , datorita atacurilor gruparilor de osteni turco - tatare , vatra satului sa se retraga spre sud spre fostele paduri de stejar , vatra satului mentinandu-se si astazi in acest perimetru .
Este necesar a fi mentionat ca personalitate politica si culturala filosoful Vasile Conta ( 1845 – 1882 ) , nascut in Ghindaoani , Judetul Neamt , care si-a petrecut primii ani de viata pe aceste meleaguri . Clasele primare le-a frecventat la Scoala Domneasca din Tg. Neamt .
In 1993 , prin ordinul Ministrului invatamantului , Scoala cu clasele I – VIII Ghindaoani s-a numit Scoala cu clasele I – VIII Vasile Conta Ghindaoani , denumire ce se pastreaza si in prezent . Scoala Vasile Conta are 3 corpuri de scoala si 1 corp atelier , unde invata intr-un singur schimb elevii claselor I -VIII , dar si cele 3 grupe de gradinita .
Sediul vechii primariiLocalitatea Ghindaoani a capatat statutul de comuna in anul 1911 si s-a mentinut pana in anul 1968 .
In memoria filosofului Vasile Conta in perioada 1928 – 1948 Comuna Ghindaoani i-a purtat numele – Comuna Vasile Conta . In perioada anilor 1968 – 2003 localitatea Ghindaoani a fost sat component al Comunei Baltatesti .
In urma referendumului organizat in anul 2002 in Ghindaoani , Parlamentul Romaniei a adoptat legea 407/17.10.2003 privind infiintarea Comunei Ghindaoani , prin desprinderea de Comuna Baltatesti .